Eveniment

Toate articolele

Sport

Toate articolele

Administratie

Toate articolele

Politica

Toate articolele

Cultura

Toate articolele

16 septembrie - Ziua europeană de prim ajutor

În 16 septembrie, în fiecare an este marcată „Ziua europeană de prim ajutor”, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Inte…

Catalin Radulescu

Educatie

Toate articolele

Economie

Toate articolele
Educatie

Costel Fotea anunță modernizarea parcului CJ: fântână „splash pad”, iluminat modern și sistem inteligent de irigare

Costel Fotea anunță modernizarea parcului CJ: fântână „splash pad”, iluminat modern și sistem inteligent de irigare

Parcul aferent sediului Consiliului Județean Galați, parte a „Ansamblului urban strada Eroilor” și clasificat ca monument istoric, va intra într-un amplu proces de reabilitare și reamenajare peisagistică. Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiect, care va fi finanțat din fonduri europene și are ca obiectiv punerea în valoare a frumuseții naturale a spațiului verde și crearea de noi oportunități de petrecere a timpului liber în centrul orașului.

„Am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și reamenajarea peisagistică a parcului aferent sediului Consiliului Județean Galați, imobil de patrimoniu și cel mai important obiectiv din «Ansamblul urban strada Eroilor», clasificat ca monument istoric”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Potrivit acestuia, parcul – deja apreciat de gălățeni ca spațiu de liniște și recreere – va beneficia de o investiție menită să-i sporească atractivitatea. Lucrările vor viza toaletarea vegetației existente și plantarea unor noi specii ornamentale autohtone, refacerea aleilor, modernizarea iluminatului exterior și instalarea unui sistem inteligent de irigare.

„Lucrările vor include toaletarea vegetației existente și plantarea unor noi specii ornamentale autohtone, refacerea aleilor, modernizarea iluminatului exterior și instalarea unui sistem inteligent de irigare”, a declarat Costel Fotea.

Un punct de atracție major al proiectului va fi reamenajarea fântânii arteziene, care va fi transformată într-o fântână modernă de tip „splash pad”, cu jeturi dinamice de apă, iluminat submersibil și elemente decorative inspirate din natură. Noua amenajare este gândită atât pentru copii, cât și pentru adulți, ca spațiu de relaxare și interacțiune.

Intervențiile fac parte din proiectul transfrontalier „Eco Smart Natura”, implementat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu Consiliul Raional Taraclia și Primăria Comunei Albota de Sus. Programul include reabilitarea unor grădini urbane de interes public și o serie de activități educative pentru 300 de elevi, axate pe cunoașterea și protejarea biodiversității locale.

„Trebuie să apreciem și să ne bucurăm de bogățiile noastre naturale, să le punem în valoare și să le transmitem mai departe noilor generații!”, a transmis președintele CJ Galați.

Prin această investiție, autoritățile județene își propun să transforme parcul într-un reper verde modern, care să îmbine respectul pentru patrimoniu cu soluții sustenabile și atractive pentru comunitate.

Evaluați acest articol
(0 voturi)