Sport

WTA caută soluţii să prelungească sezonul 2020

Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) va încerca să crească premiile acordate jucătoarelor şi ia în considerare prelungirea sezonului 2020, după cum relatează Reuters. Sezonul în tenisul profesionist s-a oprit la începutul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, iar jucătoarele de nivel mai scăzut au rămas fără posibilitatea de a-şi câştiga existenţa. „WTA lucrează alături de organizatorii turneelor pentru a creşte câştigurile când circuitul profesionist de tenis se va relua şi ia în considerare extinderea actualului sezon de 44 de săptămâni pentru a asigura că au loc mai multe turnee'', a declarat WTA.
„Speranţa noastră sinceră este să revenim pe teren cât mai repede posibil, când sănătatea şi siguranţa jucătoarelor, fanilor şi staff-urilor vor putea fi garantate'', a subliniat WTA. Turneul Campioanelor (1-8 noiembrie) este evenimentul care încheie sezonul WTA, fiind urmat de o pauză de 8-10 săptămâni. Jucătoarele profesioniste care depind de câştigurile de la turnee şi-au exprimat preocuparea pentru situaţia lor financiară. „Jucătoarele profesioniste de tenis sunt persoane independente şi nu angajate ale WTA. Astfel, recompensarea jucătoarelor se face pe baza rezultatelor de pe teren, iar când turneele nu se ţin, atunci se opreşte şi principala lor sursă de venit. WTA recunoaşte provocările la care trebuie să facă faţă aceste sportive, similare cu cele ale milioanelor de oameni din lume, într-o situaţie fără precedent'', se mai precizează în comunicatul oficial WTA.