Sport

Vlad Stancu, al 4-lea român calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024

Vlad Stancu, al 4-lea român calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
07 stancu 2

Vlad Stancu a cucerit joi medalia de argint în proba de 1.500 metri, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Belgrad, cu un rezultat care i-a adus şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor, 15 min 00 sec 51/100. Timpul lui Vlad reprezintă şi un nou record naţional. La Belgrad, victoria a revenit turcului turcul Kuzey Tuncelli, cu 14 min 58 sec 89/100, nou record european de juniori. România a obţinut până acum trei medalii la Europenele de juniori de la Belgrad: Vlad Mihalache a cucerit argintul la 200 m fluture, Vlad Stancu a obţinut tot argint la 1.500 m liber, iar Daria Silişteanu a cucerit medalia de bronz la 50 m spate. Vlad Stancu este al patrulea sportiv român care şi-a asigurat biletul la Jocurile Olimpice Paris 2024, după atleta de origine kenyană Delvine Relin Meringor (CSA Steaua), care a realizat baremul la maraton, cu prilejul cursei de la Barcelona, înotătorul David Popovici, care a realizat baremul la 100 m liber, cu prilejul Campionatelor Naţionale de la Otopeni, şi pugilista Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg), medaliată cu argint la Jocurile Europene de la Cracovia - Malopolska.

Evaluați acest articol
(0 voturi)