CSM Arcada Galaţi a întâlnit sâmbătă în cel de-al doilea meci al turneului din sala Dinamo pe U Cluj, echipă care s-a prezentat cu doar 6 jucători valizi, restul fiind testaţi pozitiv cu Covid-19. Aşa cum era de aşteptat, antrenorul Sergiu Stancu a început cu formula „de rezervă”: Stankovici 9 puncte, Stuart 12 p, Raţă 12 p, Darlaczi 7 p, Olteanu 5 p, Jovanovici 1 p - Kantor, libero. Gălăţenii au obţinut o victorie scontată chiar dacă clujenii în ciuda problemelor de efectiv s-au dovedit destul de arţăgoşi. Rezultat final: CSM Arcada - U Cluj 3-0 (19, 15, 19). După 9 turnee, CSM Arcada se menţine pe primul loc în Divizia A1 cu 43 de puncte.