Cea mai bună echipă de futsal din România, United Galaţi, deţinătoarea eventului şi a Supercupei din sezonul 2021-2022, se pregăteşte de o săptămână la munte la Greşu, în judeţul Vrancea. Noutăţile din lot sunt: Dudău, transferat de la Sportul Ciorăşti şi Constantinescu, aflat în probe de la Ajax Dulcisimo. Primul joc oficial din noul sezon competiţional, Supercupa României cu Autobergamo Deva va avea loc luni 29 august, în sala sporturilor din Odorheiu Secuiesc, de la ora 18.30. „Mă bucură implicarea băieţilor, ne pregătim aşa cum îmi doresc şi sper să ne prezentăm bine la primul meci oficial din noul sezon, adică la Supercupa cu Autobergamo Deva. Dudău este un jucător cu calităţi şi cu un potenţial enorm, iar venirea lui la United îi va capacita şi pe ceilalţi jucători U23. De asemenea, portarul Constantinescu are calităţi, este şi el eligibil regulii U23, şi ar putea fi o variantă pentru noul sezon”, a concluzionat antrenorul-jucător de la United, Florin Ignat. Din lot nu mai face parte portarul Ionuţ Păduraru. La rândul lui, portarul Alin Cîrdei lipseşte motivat, acesta fiind în pregătiri cu Naţionala României Under 19 pentru Euro Futsal, competiţie care va debuta pe 4 septembrie la Jaen -Spania. Tricolorii vor juca cu Spania, campioana Europei, Ucraina şi Croaţia, vicecampioana continentală.