Sport

Secţia de kaiac-canoe de la CSS Galaţi a ieşit la recoltat medalii

Secţia de kaiac-canoe de la CSS Galaţi a ieşit la recoltat medalii
kaiac 3

La Pitești pe lacul Bascov se află în plină desfăşurare Campionatul Naţional de Kaiac Canoe viteză pentru cadeţi şi juniori. Deschiderea au făcut-o cei mai mici, cadeţii şi juniorii 2. CSS Galaţi, antrenori Adina şi Adrian Maftei a început sezonul în forţă şi a cucerit multe medalii. Performera delegaţiei gălăţene poate fi considerată Anamaria Chiroşcă, dublă campioană naţională la C1 fete, la 500 şi 200 m. Pe prima treaptă a podiumului au mai urcat: Valentin Dublea, la cadeţi C1 pe distanţa de 1000 metri respectiv Dragoş Zimbilschi - Răzvan Lepădatu, la C2 băieţi 1000 metri. Două medalii de argint a cucerit Denisa Rusu, la C1 fete 500 şi 200 metri. La prima competiţie din acest an, juniorii gălăţeni au obţinut şi medalii de bronz prin: Alexandru Răduţ, la cadeţi C1 1000 m şi Teodora Maftei - Raluca Ursachi, la Kaiac 2 500 m. Alte rezultate: Daniel Tăbăcaru, două locuri 5 la C1 1000 şi 500 m; Andrei Zimbilschi, locul 5 C1 200 m; Rareş Constantin - Ştefan Pascaru, două locuri 8 la Kaiac 2 1000 şi 500 m. Competiţia continuă cu întrecerea juniorilor 1.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare