18 scrimeri români, 8 spadasine şi 10 spadasini dar şi 6 antrenori vor intra în autoizolare după ce au participat în perioada 6-8 martie la Cupa Mondială de la Budapesta, unde mai mulţi sportivi asiatici au fost testaţi pozitiv la coronavirus, potrivit unui comunicat dat publicităţii, vineri, de Federaţia Română de Scrimă.
„Având în vedere ultimele noutăţi, materialele din presa sportivă şi dată fiind situaţia actuală, ţin să vă anunţ că atât eu, cât şi colegele din lotul naţional şi cei din echipa tehnică suntem bine. În cursul zilei de astăzi (n.r.vineri) am fost informaţi de către FIE- International Fencing Federation de cazul sportivilor asiatici testaţi pozitiv pentru COVID-19. Deşi suntem adversari pe planşă, în aceste momente le transmitem gânduri bune şi refacere rapidă. Am urmat cu stricteţe recomandările Federaţiei Române de Scrimă şi am contactat DSP - eu am fost mai puţin norocoasă şi n-am prins un apel telefonic, dar am trimis e-mail şi voi insista în perioada imediat următoare deşi sunt convinsă că sunt solicitaţi peste limită! De când am revenit în ţară, am decis să rămân în casă, cu foarte mici excepţii. Deşi n-am prezentat niciun simptom până în acest moment şi pe toată perioada competiţiei de la Budapesta nu am intrat în contact direct cu vreunul dintre sportivii în cauză, am hotărât că aşa este mai sănătos, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Nu voi vorbi mai multe despre subiect. Vă rog doar să aveţi grijă de voi şi nu numai. Să ne revedem sănătoşi şi zâmbitori”, a postat pe o reţea de socializare, Ana Maria Popescu, locul 1 mondial FIE.