Canotoarea Mădălina Bereş şi înotătorul Robert Glinţă au fost desemnaţi purtătorii de drapel ai echipei olimpice a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), a anunţat, joi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Comitetul Executiv al COSR a decis, joi, prin vot desemnarea celor doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la ceremonia de deschidere a Jocurilor, pe 23 iulie. Este pentru prima oară când România are doi purtători de drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor. Mădălina Bereş este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 şi campioană mondială cu barca de 8+1 a României. În palmaresul său figurează 6 titluri europene. Robert Glinţă este primul înotător din România care a reuşit să câştige aur la Campionatele Europene şi a fost primul sportiv calificat la JO de la Tokyo