Sport

Oţelarii au câştigat primul amical din cantonament

Oţelarii au câştigat primul amical din cantonament
07 otelul

SC Oţelul Galaţi a învins, scor 2-1 (2-0), în partida de verificare disputată în compania formaţiei Dante Botoşani, locul 8 în seria 1 Liga 3, în cantonamentul din nordul Moldovei. Meciul a avut loc pe stadionul Rarăul din Câmpulung Moldovenesc şi a fost decis golurile marcate de Bogdan Gavrilă (min. 14) şi Alin Nica (min. 25) pentru oţelari, în timp ce Dante a înscris în min. 60, din penalti. Bogdan Gavrilă a fost MVP de ziua sa de naştere, reuşind să marcheze un gol şi să dea o pasă decisivă. Antrenorul Petre Grigoraş a început cu următoarea formulă: Ursu - Farcaş, Stoian, Ghiocel, Sevastian - Cucu, Crihană - Bîrlădeanu, Gavrilă, Nica - Răducan. În cel de-al doilea mitan a fost utilizată echipa: Dinu - Mereuţă (Farcaş), Stoian, Ghiocel, Crihană - Cucu, Iani - Petrache, Alecu, Nica - Cîrjan. Următorul joc de pregătire al roş-alb-albaştrilor va avea loc miercuri, 10 februarie, cu Şomuz Fălticeni, locul 5 din seria 1 a Ligii 3 când cel mai probabil va fi folosit şi ultima achiziţie brazilianul Marquinos.

Evaluați acest articol
(0 voturi)