HC Dunărea Brăila a învins miercuri seara în sala Polivalentă Danubius pe Minaur Baia Mare, scor 40-29 (17-15) într-o partidă care a contat pentru cea de-a 19-a etapă a Ligii Florilor. Cu acest prilej şi-a făcut debutul în eşalonul de elită al handbalului românesc, la 19 ani neîmpliniţi, Beatrice Raicea, jucătoare cu dublă legitimare HC Dunărea Brăila -ACS Lucian Bute, care a marcat şi primele două goluri. „Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să debutez în Liga Florilor, am avut mari emoţii la început, dar prin încurajările fetelor pe parcursul meciului am reuşit să le diminuez. Este un sentiment de nedescris şi îmi doresc să aduc cât mai multe goluri pentru echipa mea”, ne-a declarat Beatrice. Raicea este componentă de bază a Naţionalei României de tineret.
sursa foto: Sportul Ilustrat