Liga 1 la fotbal feminin a programat miercuri o etapă intermediară. Pe stadionul Siderurgistul s-au confruntat FC Universitatea Galaţi şi Vasas Feminina Odorheiu Secuiesc, ocupanta locului 3 din clasament. Oaspetele şi-au arătat colţii în prima parte când au reuşit să şi concretizeze şi să deschidă scorul. Panterele gălăţene nu au acuzat şocul, au revenit şi au preluat iniţiativa. Decarul de la FC Universitatea, Monica Benţoiu a egalat cu capul în ultimul minut al primei reprize iar la puţin timp de la reluare, coechipiera sa Valeria Postol a adus echipa gazdă în avantaj din păcate pentru scurtă durată, Vasas egalând. „A fost un meci foarte greu, mai ales pentru că veneam după o deplasare destul de obositoare şi nu am fost 100% revenite fizic.Cu toate astea am încercat să câştigăm, am alergat, am marcat dar din păcate am pierdut 2 puncte. Deja trebuie să uităm meciul de azi şi, să ne gândim la cele care au ramas şi din care ne propunem maximul de puncte pentru a ne îndeplini obiectivul stabilit. Am încredere în acest grup şi împreună o să reuşim lucruri frumoase”, ne-a declarat Monica Benţoiu, jucătoare la FC Universitatea Galaţi. Rezultat final: FC Universitatea Galaţi - Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 2-2 (1-1). Pentru echipa noastră au marcat: Monica Benţoiu (min.45) şi Valeria Postol (min.69). Antrenorul Gabriel Călinescu a folosit formula: Georgiana Bobocea - Alexandra Ivan, Nina Anca, Sandra Oprică, Nadya Petrovskaya - Nicoleta Lepădatu, Lidia Moacă, Iriska Topal, Monica Benţoiu - Alexandra Hilohi, Valeria Postol. Au mai intrat: Alexandra Condrea, Olga Zeziukina . După nouă runde, FCUG se menţine pe locul 6 cu 12 puncte. Panterele mai au de jucat două meciuri până la finalul turului cu: Banat Girls Reşiţa, pe 15 noiembrie în deplasare şi Fotbal Feminin Baia Mare, pe 19 noiembrie la Galaţi.