Sport

Înfrângere surprinzătoare pentru CSU Belor

Înfrângere surprinzătoare pentru CSU Belor
21 csu belor

Echipa gălăţeană antrenată de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi a jucat vineri seara în sala Dinamo din Bucureşti cu U NTT Data Cluj Napoca, în cea de-a 5-a etapă a Diviziei A1 la volei feminin. CSU Belor pornea ca favorită certă în faţa formaţiei ardelene formată în totalitate din jucătoare românce. Din păcate pentru noi gălăţenii, calculele hârtiei nu s-au confirmat de această dată şi echipa noastră a pierdut surprinzător după ce a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi. Rezultat final: U NTT Data Cluj - CSU Belor 3-2 (-17, 21, -12, 16, 9). CSU Belor a folosit formula: Anamaria Berdilă 9 puncte, Boryslava Saykova 12 p, Lara Vukasovic 8 p, Sorina Miclăuş 12 p, Talita Jose do Nascimento 12 p, Mirela Shahpazova 1 p - Nikolina Bozicevic, libero. Au mai intrat: Adina Roşca 8 p, Andreea Tămaş 1 p, Elena Becheva 6 p. După 5 runde, CSU Belor ocupă locul 4 cu 9 puncte. Echipa gălăţeană va juca astăzi, de la ora 17.00 cu Dinamo. Partida va fi transmisă pe pagina de facebook Dinamo.

Evaluați acest articol
(0 voturi)