Sport

Hocheiul din România, fără campioană naţională după 50 de ani. CSM Galaţi ocupa primul loc la întreruperea Ligii

Biroul Federal şi Adunarea Generală a Federaţiei Române de Hochei pe gheaţă au decis marţi ca din cauza stării de urgenţă instituită în România prin Decretul 195/ 2020 şi a pandemiei de coronavirus anularea Ligii Naţionale de seniori, a campionatului de senioare şi a campionatului de tineret Under 20. De-asemenea, la categoriile juniori Under 18 şi Under 16 au fost omologate clasamentele conform meciurilor jucate. Liga Naţională s-a întrerupt înainte cu câteva etape de terminarea sezonului regular şi începerea play-off-ului. În acel moment situaţia din clasament se prezenta astfel: 1. CSM Galaţi 73 puncte - 26 meciuri disputate, 2. SC Miercurea Ciuc 72 p - 30 meciuri, 3. ACSH Gheorgheni 62 p - 31 meciuri, 4.CSM Corona Braşov 50 p - 24 meciuri, 5.CSA Steaua Bucureşti 37 p - 30 meciuri, 6. ACS Sapientia Under 23 21 p - 33 meciuri, 7. Sportul Studenţesc 0 p - 36 meciuri. Dacă s-ar fi procedat ca la volei, unde primul eşalon a fost îngheţat, echipa gălăţeană pregătită de Vadim Shakhraichuk şi Cornel Chiriţă ar fi devenit campioană naţională. Sub denumirea, CSM Dunărea, reprezentanta Galaţiului a obţinut două titluri de campioană naţională consecutive: 2014-2015 şi 2015-2016 şi a cucerit o dată Cupa României. De subliniat faptul că este prima oară în ultimii 50 de ani când titlul de campioană nu se decernează.