Liga 1 la fotbal feminin a programat miercuri partidele unei etape intermediare. FC Universitatea au jucat la Arad cu vecina de clasament Piroş Security din localitate. Miza a fost mare ţinând cont că cele două echipe sunt în luptă directă pentru play-off. Spre meritul lor, „panterele negre” dirijate de Gabi Călinescu s-au mobilizat exemplar, au depăşit momentele dificile din ultima perioadă şi au obţinut un punct extrem de important pentru configuraţia clasamentului de la finalul turului. Gălăţencele au deschis scorul din min.10 prin Ana Arnăutu, care a transformat impecabil o lovitură liberă, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbăta trecută la Galaţi cu Fair-Play, arădencele au restabilit egalitatea după o oră iar finalul a fost pe contre, Iriska Topal şi-a adus din nou echipa în avantaj, finalizând o fază colectivă în min.87 dar gazdele nu au cedat şi au smuls remiza în min.90. „Astăzi am făcut cel mai bun meci din acest sezon, de fapt nu am mai văzut de mult timp să se joace cu atâta dăruire şi ambiţie. Sunt mândru de ele, alături de Ionuţ şi domnnul Cucu aşa cum am mai zis formăm cel mai puternic staff, colaborăm foarte bine şi în acelaşi timp învăţ foarte multe de la toţi. Muncim în continuare, încă mai avem multe de oferit. Forţa FCUG!”, ne-a declarat antrenorul şi preşedintele Gabi Călinescu. Rezultat final: Piroş Security - FCUG 2-2. Echipa gălăţeană a folosit formula: Georgiana Bobocea - Alexandra Ivan, Nina Anca, Sandra Oprică, Nadya Petrovskaia - Nicoleta Lepădatu, Monica Benţoiu, Lidia Moacă, Iriska Topal, Ana Arnăutu - Alexandra Hilohe. Au mai jucat: Alexandra Condrea, Andreea Surcică şi Valentina Ivan.