Ediţia 2021 a Campionatului Mondial de handbal masculin, care debutează miercuri în Egipt, se va desfăşura fără spectatori, au anunţat organizatorii într-un comunicat, citat de AFP. Decizia a fost luată în urma unei reuniuni la care au participat premierul egiptean Mostafa Madbouly şi preşedintele Federaţiei internaţionale de handbal (IHF), egipteanul Hassan Moustafa. Competiţia, care este programată în perioada 13 ianuarie -31 ianuarie, se va disputa în patru săli din Cairo, Noul Cairo, oraşul 6 Octombrie şi Alexandria.
Partida de deschidere, dintre Egipt şi Chile, este programată miercuri la Cairo Stadium Hall, care va găzdui şi finala din 31 ianuarie. La această ediţie, participă în premieră 32 de echipe care au fost repartizate în opt grupe.
Fără spectatori la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt