Sport

Două victorii și primul loc pentru juniorii Under 14 de la LPS Galați

Două victorii și primul loc pentru juniorii Under 14 de la LPS Galați

Campionatul Naţional de baschet Under 14 a programat la finele săptămânii trecute partidele din cadrul celui de-al treilea turneu. LPS Galaţi s-a deplasat la Bucureşti unde a înregistrat rezultatele: 86-35 cu CS Câmpina, 52-24 cu Laguna Negru Bucureşti şi 52-53 cu ACS Baller Bucureşti. „Încheiem acest an cu un turneu trei reuşit, adunând două victorii importante şi o înfrângere la limită, ocupând locul 1 în grupă. Există un progres vizibil prin atitudinea pozitivă a băieţilor, prin disciplina din teren, cât şi câştigarea experienţei prin meciuri. Felicitări întregii echipe şi urăm sărbători fericite tuturor pe această cale! Let's Practice Strong/ Let's Play Stronger!”, ne-a declarat antrenorul Andrei Maxim. Lotul de jucători: Daniel Istudor, Antonio Ţocu, Radu Grigoraş, Mihai Caramalău, Mihai Melinte, Claudiu Cîrcei, Bogdan Ambrose, Robert Ghiorghiţă, Teodor Puiu, Alexandru Postolache, Mario Dobre, Luca Iutis, Denis Baniţă.D

Evaluați acest articol
(0 voturi)