Sport

Cadeţii de la CSM Arcada sunt neînvinşi

În weekendul trecut s-au disputat meciurile din cadrul turneului 3 al Campionatului naţional de volei rezervat juniorilor Under 17. Reprezentanta Galaţiului, CSM Arcada şi-a continuat marşul triumfal şi la Constanţa unde au bifat trei victorii „scurte”: 3-0 (18, 12, 15) cu CNMV Ploieşti, 3-0 cu CSM Corona Braşov (14, 14, 10) şi 3-0 (23, 10, 12) cu CSM CSŞ 1 Constanţa. Antrenorul Nicu Harabagiu a folosit lotul: Eduard Ionescu, Dragoş Miron, Alexandru Păcuraru, Matei Sava, George Josan, Cristian Geileanu, Cristian Burungiu, Mario Panait, Cristian Ungureanu, Hugo Burcă. După trei turnee clasamentul grupei geografice B se prezintă astfel: 1.CSM ARCADA GALAŢI 27 puncte, 2.CSM CSŞ 1 Constanţa 18 puncte, 3.CNMV Ploieşti 7 puncte, 4.CSM Corona Braşov 2 puncte. Ultimul turneu din prima fază a competiţiei se va disputa în perioada 6-8 februarie la Ploieşti. Indiferent de rezultate echipa gălăţeană este calificată pentru turneul semifinal.

Evaluați acest articol
(0 voturi)