Sport

Bundesliga s-ar putea relua pe 9 mai

Bundesliga s-ar putea relua pe 9 mai
11 bundesliga

Cotidianul german Bild a anun'at vineri că Campionatul de fotbal al Germaniei s-ar putea relua pe 9 mai, însă fără spectatori în tribune, după pauza forţată cauzată de pandemia de coronavirus. Conform publicaţiei germane, această dată este „mai probabilă" decât 2 mai, care a fost luată în considerare în cadrul unei discuţii recente între directorii Ligii germane de fotbal (DFL), organizaţia însărcinată cu luarea acestei decizii. „Momentan este vorba doar de planuri, are depind de mulţi factori externi", a declarat pentru Bild un purtător de cuvânt al DFL. Anterior s-a anunţat că Liga germană are în vedere reluarea sezonului cu porţile închise, la fiecare meci urmând să fie autorizat un număr maxim de 126 de persoane pe teren şi în jurul acestuia şi cel mult 239 de persoane în interiorul arene, inclusiv agenţi de pază şi jurnalişti. Bundesliga, care include prima şi a doua divizie a fotbalului german, este suspendată oficial până la 30 aprilie. Pentru liga a treia, administrată de Federaţia germană de fotbal (DFB), se are în vedere reluarea meciurilor pe 16 mai, cu tribune goale, din motive de securitate sanitară.

Evaluați acest articol
(0 voturi)