Cotidianul italian Corriere dello Sport informează că preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, „garantează" că cele două competiţii fotbalistice europene intercluburi, Liga Campionilor şi Europa League, vor fi duse până la capăt în luna august, şi doar un „cataclism" ar mai putea împiedica finalizarea acestora. „Există un plan concret pentru terminarea sezonului european. Cred că majoritatea ligilor vor fi în măsură să încheie campionatele lor. Cele care au ales să să nu o facă, vor trebui să dispute preliminarii dacă vor dori să participe la viitoarele competiţii ale UEFA. Trebuie să aşteptăm confirmarea datelor de către Comitetul Executiv, însă pot să vă garantez că cupele europene se vor încheia în august, cu condiţia să nu se producă niciun cataclism", a declarat Ceferin într-un interviu acordat cotidianului sportiv italian. Conducătorii Ligilor de fotbal din Franţa şi Belgia au decis să încheie campionatele naţionale, atribuind titlurile de campioană echipelor Paris Saint-Germain, respectiv FC Bruges. Sezonul intern a fost oprit şi în Olanda, fără ca titlul să fie atribuit însă. Ceferin a afirmat că „nimeni nu vrea să fie catalogat drept iresponsabil", iar „organizatorii competiţiilor naţionale au adoptat protocoale de securitate foarte serioase şi complete, care trebuie aplicate cu rigurozitate absolută".
Aleksander Ceferin, preşedinte UEFA: „Pot să vă garantez că cupele europene se vor încheia în august”