Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă – perioadă în care utilizarea articolelor pirotehnice crește semnificativ, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați aduce în atenția publică modificările legislative recente privind regimul materiilor pirotehnice. Aceste precizări au drept scop sporirea siguranței publice și prevenirea accidentelor.
Restricții privind deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice:
- se permite vânzarea către persoanele fizice care au împlinit 16 ani, doar a articolelor pirotehnice din categoria F1, considerate cu risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spații restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinația de locuință.
Exemple de astfel de articole includ focurile bengale, chibriturile bengale, bețișoarele bengale, pocnitorile de Crăciun, jerbele, granulele scânteietoare, chibriturile detonante, pocnitorile pentru petreceri, șerpii, scânteile, pocnitorile cu confeti, bobițele explozive, artificiile de brad, precum și alte produse cu risc redus de accidentare și zgomot;
- agenții economici care parcurg procedura de autorizare în vederea obținerii autorizației de comercializare articole pirotehnice trebuie să țină cont de prevederile art. 7 alin.(2^¹) din Legea nr. 126/1995R, care precizează că “personalul special instruit poate manipula articole pirotehnice numai sub supravegherea unui pirotehnician autorizat”.
Sancțiuni mai dure pentru nerespectarea normelor:
- Legea prevede și sancțiuni pentru nerespectarea noilor reguli, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 7.500 lei, iar pentru persoanele juridice limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%;
- Comercializarea fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1, P2 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
„În contextul sărbătorilor de iarnă, când folosirea pocnitorilor și artificiilor este mai frecventă adoptarea și respectarea acestor reguli este esențială pentru protecția vieții și integrității persoanelor, precum și pentru prevenirea incidentelor. Vă îndemnăm să informați activ comunitatea – prieteni, familie, vecini și să respectați legea. Împreună putem contribui la un sezon festiv sigur pentru toți”, a declarat Bogdan Marius Trandafir, Inspector Șef al ITM Galați.