CFR Călători anunță că, de la 1 aprilie, încă 34 de trenuri InterRegio din toată țara vor deveni trenuri Regio-Expres. Acestea au tarife scăzute, la nivelul trenurilor Regio, însă beneficiază de viteza și confortul trenurilor InterRegio.
Practic, pasagerii vor călători la confort de IR la tarife mai mici, de tren Regio. Se vor menține orele şi în mare parte staţiile de plecări/sosiri, fără scăderea vitezei de circulație.
Pe lista noilor trenuri Regio-Expres apar și trei perechi de garnituri, pe rutele directe spre București Nord, Iași și Constanța. Astfel:
- IR 1576 Galați – București Nord devine RE 7002 Galați (plecare 17,30) – București Nord (sosire 21,35);
- IR 1577 București Nord – Galați devine RE 7001 București Nord (plecare 18,09) – Galați (sosire 22,10);
- IR 1863 Iași – Galați devine RE 6001 Iași (plecare 8,00) – Galați (sosire 12,25);
- IR 1866 Galați – Iași devine RE 6002 Galați (plecare 16,42) – Iași (sosire 21,00);
- IR 1970 Galați – Constanța devine RE 7082 Galați (plecare 5,35) – Constanța (sosire 9,03);
- IR 1971 Constanța – Galați devine RE 7081 Constanța (plecare 18,30) – Galați (sosire 22,21).