Sistemul de monitorizare cu brățări electronice a devenit, de la 1 octombrie, operațional în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul.
Astfel, în prima etapă, 2022 – 2023, acesta va fi implementat la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea.
În a doua etapă, în anul 2024, sistemul va deveni operațional la nivelul județelor Galați, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.
În cea de-a treia etapă, în anul 2025, sistemul va fi implementat la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județele amintite și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
„Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță”, arată reprezentanții MAI, relatează Mediafax.
Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Dispozitivul electronic de supraveghere pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
Acesta va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele, conform sursei citate.