Social

Sală de fitness din Galați sancționată de Protecția Consumatorilor

Sală de fitness din Galați sancționată de Protecția Consumatorilor

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a anunțat că, în ziua de 30 ianuarie, a efectuat verificări la centrul de fitness David Sport Center, din municipiul Galați (zona Micro 17), aparținând PFA Mirovici Ionela Florentina, ca parte a unei tematici proprii de control.

Comisarii CJPC Galați au constatat mai multe nereguli, în urma cărora au aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei și două avertismente și au decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Neregulile constatate în timpul controalelor au fost:

- utilizarea unor spații și saltele neigienizate (în care s-a constatat prezența unui strat gros de praf, pânze de păianjen, noroi uscat pe pedalele bicicletei),

- lipsa autorizației de funcționare,

- lipsa informațiilor referitoare la caracteristicile și modul de utilizare a aparatelor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)