Social

Propunere legislativă - "Legea laptelui și a produselor lactate", în dezbatere

"Lapte de soia", "lapte de migdale", "smântână vegetală" sau "brânză vegetală" sunt doar câteva dintre denumirile pe care nu le vom mai putea întâlni în curând. Potrivit unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat pentru dezbatere, denumirea de lapte sau produse lactate nu va mai putea fi folosită în cazul produselor vegetale.

Propunerea stabilește că produsele obținute din orice altceva decât lapte de origine animală nu vor mai putea purta denumirea de produse lactate. Asta înseamnă că, după ce se vor aplica măsurile cuprinse în propunere, nu vom mai putea găsi în magazine produse cu denumirea de lapte de soia, lapte de migdale sau brânză vegetală.

Cei ce vor continua să folosească denumirea de lapte sau produse lactate pentru produsele vegetale vor risca, pe lângă amenzi de până la 50.000 de lei, și supendarea autorizației de prelucrare, producție sau comercializare.

Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat la Parlament, să fie promulgat prin decret prezidențial și să fie publicat în Monitorul Oficial.