Ministerul Muncii a anunțat că distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând de vineri, 5 ianuarie, iar plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.
Fondurile necesare s-au transmis miercuri, 3 ianuarie, către Poşta Română, a anunțat ministerul.
"Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024, iar distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie. Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie", conform anunțului Ministerului Muncii.
"Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 şi cu încadrarea in limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern", a precizat ministerul.