Începând de marți, 1 februarie, circulația rutieră în intersecția străzilor Traian Vuia și Henri Coandă se va desfășura în regim de sens giratoriu, având în vedere evoluția lucrărilor la sistemul rutier și calea de rulare a tramvaiului, în cadrul proiectului „Modernizare linii de tramvai și carosabil - străzile Traian Vuia, Henri Coandă, George Coșbuc”, informează Primăria Galați.
Pe str. Traian Vuia se revine la regimul normal de circulație, pe fiecare direcție de deplasare.
Pe str. Henri Coandă, tronsonul cuprins între str. Traian Vuia și acces Kaufland, se va menține circulația în ambele sensuri, pe partea dreaptă de deplasare spre str. George Coșbuc.
Conducătorii auto și pietonii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor.