Social

Campanie de donare de sânge la EDJ

Campanie de donare de sânge la EDJ

20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţi şi credincioşi din muncipiul Galaţi, riguros selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, au făcut parte din ultima acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină organizată în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor.

Campania de donare de sânge la care au participat elevii seminarişti, preoţii şi credincioşii gălăţeni se întemeiază şi pe buna cooperare pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.

Participanţii au dorit ca, în această perioadă în care ne pregătim pentru sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul seminarului gălăţean şi al municipiului Galaţi, să aducă un sprijin real semenilor lor.

Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei inițiate în anul 2014 de Patriarhia Română: Donează sânge, salvează o viață!

Evaluați acest articol
(0 voturi)