Beneficiarii de ajutor social primesc banii doar dacă dau curs solicitărilor AJOFM Recomandat
- Scris de Dan Galatanu
- No comment

Autoritățile implicate în încadrarea pe piața muncii le reamintesc beneficiarilor de ajutor social că refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională atrag încetarea dreptului la ajutorul social.
Periodic, reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială trimit spre verificarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă dosare ale persoanelor care beneficiază de ajutor social.
Autoritățile responsabile atrag atenția că în situație în care persoana care beneficiaza de ajutor social a fost sancționată cu încetarea dreptului la ajutorul social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social. Acesta încetează a mai fi acordat și celor care refuză să participe la serviciile pentru stimularea forței de muncă și de formare profesională, oferite de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă din întreaga țară