”Pentru părinții care vor merge la alegerile locale, orice părinte care are lângă un copil își poate exercita dreptul de vot în aceleași condiții ca și până acum. Nu există o interdicție pentru ca părintele să nu aibă acces cu copilul”, a declarat președintele AEP.„Dacă are până în vârsta de 5 ani, la fel ca în regulile de pandemie stabilite pentru starea de alertă, până în vârsta de 5 ani nu este obligatorie purtarea măștii. Peste vârsta de 5 ani, 5 ani împliniți, va fi necesară purtarea măștii. Repet, în aceleași condiții ca cele stabilite pentru starea de alertă, pentru pandemie”, a explicat pentru Edupedu.ro președintele Autorității.Întrebat dacă există sau dacă a existat vreo prevedere care să interzică accesul copiilor în secția de vot, la alegeri, Mitulețu-Buică a spus că „a fost o discuție la un moment dat, dacă ar putea să existe o astfel de interdicție la nivelul secțiilor de votare. Autoritatea Electorală Permanentă a menționat că de fiecare dată au fost aceleași discuții ca părinții să nu intre inclusiv în cabină cu copiii și atunci am explicat că nu poate fi interzisă o astfel de deplasare a părinților cu copiii la secția de votare pentru că există situații în care părintele nu-și poate lăsa copilul cu cineva acasă și atunci ar putea fi îngrădit dreptul la vot pentru acele persoane”.