Sanatate

Zeci de E-uri pe masa de Paști

Zeci de E-uri pe masa de Paști

Masa de Paşte, care începe adesea cu un aperitiv format din pâine, mezeluri, sosuri de ketchup, muştar, maioneză, dar şi cozonac, bomboane de ciocolată şi suc, poate conţine până la 152 de E-uri, potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons.

Cu ajutorul aplicaţiei gratuite InfoCons, consumatorii îşi pot seta preferinţele de consum, urmând ca aplicaţia InfoCons să le semnaleze prin butonul verde (potrivit) sau roşu (nepotrivit), pe baza preferinţelor deja stabilite, dacă produsele scanate sunt „pe gustul lor” sau nu.

Mai departe, consumatorii au posibilitatea de a salva produsele pe care vor să le utilizeze pentru masa de Paşte pentru a afla printr-o simplă bifare a acestora din lista de produse salvate care este numărul total de E-uri şi de câte ori se repetă acestea în masa de Paşte.

De asemenea, cu ajutorul calculatorului integrat în aplicaţia InfoCons, consumatorii îşi pot seta cantitatea de produs pe care urmează să o consume, iar aplicaţia InfoCons le va dezvălui cantitatea de sare, cantitatea de zahăr şi caloriile regăsite în cantitatea de produs selectată.

Aplicația InfoCons, unică la nivel internațional, dezvoltată independent și transparent, îți pune la dispoziție:

Acces la numerele de urgență la nivel național si județean – pot fi accesate direct din aplicație;

Acces la alertele Europene cu privire la produsele agroalimentare, actualizate zilnic

Scanarea codului de bare al etichetei unui produs și traducerea instantă a informațiilor de pe etichetă (peste 2 miloane produse in baza de date.

Evaluați acest articol
(0 voturi)