Sanatate

Sprijin moral pentru bolnavii de cancer

Bolnavii de cancer ar putea primi un sprijin nepreţuit în lupta pentru viaţă. Membrii familiei pot avea concediu plătit de stat pentru le fi alături în momentele grele din spital. Şi cu toţii ar putea primi sprijin psihologic gratuit pentru a nu fi doborâţi de povara suferinţei. Aşa prevede o propunere legislativă depusă în Parlament de o învingătoare în lupta cu teribila maladie.

Documentul prevede ca orice asigurat care îngrijeşte un bolnav de cancer să beneficieze de concediu de cel mult 45 de zile într-un an, plătit de stat cu 85 la sută din venituri. Astfel îl va putea susţine pe cel suferind la tratamente şi la intervenţiile chirurgicale.

Proiectul mai prevede dreptul la cel puţin o şedinţă de evaluare psihologică şi la minimum cinci şedinţe gratuite de consiliere psihologică şi pentru pacient şi apropiaţi.

Studiile arată că 30 la sută dintre pacienţii oncologici se sting din cauza depresiei, refuză să mai lupte.

Doina Cojan, vicepreşedinte CNAS: Este necesar și pentru familia acestuia suportul psihologic, pentru personalul medical. Pacienții care primesc suport psihologic au șanse de supraviețuite mai mari. Cred că primul pas în practica oncologică ar trebui să fie screeningul.

Medici, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale şi ai pacienţilor s-au reunit la Parlament pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii care să fie incluse în lege, astfel încât viaţa bolnavilor de cancer şi a familiilor să fie mai bună.

Anul trecut, 2,7 de milioane de oameni din Uniunea Europeană au fost diagnosticaţi cu cancer, iar 1,3 milioane au murit din cauza bolii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)