În perioada 24-26 martie, se organizează Conferința Națională de Oncologie. Evenimentul, are loc ONLINE plus ONSITE la Academia Română (Sala I.H.R.) cu prezență fizică în limita a 200 de participanți.
În cele trei zile de desfășurare, conferința va cuprinde atât sesiuni științifice generale, cât și sesiuni pe specialități medicale. Potrivit inițiatorilor, cu această ocazie sunt aduse la zi metodele de prevenție și depistare precoce, prin dezbateri și studii privind tratamentele actuale, prezentarea de ghiduri și protocoale ce stau la baza activității medicului.
Conferința aduce laolaltă specialiști din domeniile medicale implicate în patologia oncologică, pentru a discuta noutățile din prevenția, depistarea precoce a cancerului, precum și un up-to-date terapeutic. Participanții au, astfel, ocazia realizării unui schimb de cunoștinte cu specialiști și practicieni din domeniu, conferința având și caracter de curs cu dezbateri interactive-interdisciplinare pe marginea subiectelor incluse în programul științific.
Conferința se adresează medicilor din specialități medicale, chirurgie, oncologie, radiologie și imagistică medicală, pediatrie și medicină de familie.
Conferința multidisciplinară de Oncologie în Practica Medicală aduce la un loc specialistul oncolog și medicul de familie în dorința de a stabili un dialog activ și proceduri clare pentru abordarea pacientului oncologic în ambulator și spital.