Tensiunea arterială ar trebui măsurată la ambele brațe pentru a alege valoarea cea mai mare, îmbunătățind astfel prognosticul și algoritmul de diagnostic al hipertensiunii arteriale, conform unui nou studiu științific.
Ghidurile medicale internaționale recomandă în prezent verificarea tensiunii arteriale la ambele brațe, însă tehnica nu este adoptată pe scară largă în toate clinicile.
Noul studiu, publicat în revista britanică Hypertension, constată faptul că alegerea valorii tensionale mai mari dintre cele două măsurători, reclasifică 12% dintre participanți ca având hipertensiune arterială, cu beneficii în vederea tratării acestora.
Unii indivizi au o valoare mai mare a tensiunii la brațul stâng, prin comparație cu cel drept. Prin urmare, este esențială verificarea ambelor brațe și realizarea completă a investigației în oferirea tratamentului potrivit pacienților.