Pacienții cu dizabilități din România au acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a transmis, miercuri, Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM), cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la înființare.
Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor dintre Ministerul Sănătății, CNAS şi SRRM, s-a produs o schimbare fundamentală a contractului cadru în acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilităţi.
Hotărârea de guvern care a modificat contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate a revizuit şi lista afecţiunilor pentru care pot fi acordate servicii de medicină fizică şi de reabilitare. Astfel, au fost adăugate noi proceduri de medicină fizică şi de reabilitare care se pot face în baza de tratament, informează sursa citată.
Afecţiuni generatoare de dizabilitate sunt:
- cronice (neurologice, ortopedice, respiratorii, reumatologice, cardio-vasculare, oncologice etc.)
- post-traumatice (osteo-articulare, ale sistemului nervos etc.)
- altele – arsuri, postCOVID etc.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reabilitarea trebuie considerată o strategie de sănătate publică a acestui secol şi nu se adresează doar persoanelor cu deficienţe fizice, ci mai degrabă este un serviciu de sănătate de bază pentru orice pacient cu o dizabilitate după o afecţiune cronică sau post-traumatică, care îi limitează funcţionarea.
În România sunt peste 1.500 de specialişti în medicină fizică şi de reabilitare şi peste 350 de rezidenţi în pregătire.