Sanatate

„Educaţia pentru sănătate”, de la opțional la disciplină de bază

Ministrul Educației, Ligia Deca a declarat recent că sub 10% dintre elevii din România fac opționalul Educație pentru sănătate. Un motiv invocat de școli e că nu sunt specialiști care să poată să predea această disciplină.

"Educaţia pentru sănătate trebuie sprijinită de specialişti, dar predată de profesori. Avem doar un an la dispoziţie în care trebuie să pregătim profesori de biologie, diriginţi pentru modulele din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Cred că asta este soluţia corectă”, a ținut să precizeze ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la deschiderea anului de învăţământ universitar.

În anul 2002, a fost lansat Programul ”Educaţie pentru sănătate” în şcoala românească, dar potrivit specialiștilor, de 21 de ani a rămas facultativ şi doar 5% dintre părinţii îşi trimit copiii la «Educaţie pentru sănătate»

„Acum, avem foarte multe provocări, consumul de substanţe psihoactive, consumul de droguri este una dintre ele. Dacă copilul învaţă încă din primii ani de educaţie în şcoală că acest consum este profund nociv şi îi va afecta viaţa în mod iremediabil, cu siguranţă, nu vom avea aceleaşi probleme", a mai subliniat Rafila.

Evaluați acest articol
(0 voturi)