Ciolacu, ales președinte al PSD, la primul video-congres
Social democrații și-au ales sâmbătă conducerea în cadrul unui Congres extraordinar care a fost organizat, pentru prima dată, prin video-conferință. 1460 de del…
Social democrații și-au ales sâmbătă conducerea în cadrul unui Congres extraordinar care a fost organizat, pentru prima dată, prin video-conferință. 1460 de del…
Senatorul PSD Mihai Fifor avertizează că școlile riscă să devină bombe epidemiologice încă din prima zi de reluare a cursurilor, dacă Guvernul nu ia măsurile po…
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că PSD își dorește să voteze cât mai repede moțiunea împotriva Guvernului Orban. „Va fi stabilit calen…
Pe agendă, vor fi, cel mai probabil, detalii legate de organizarea congresului extraordinar de sâmbătă, precum şi de alegerile locale din luna septembrie. Vor c…
Ministrul Tineretului și Sporturilor, Ionuț Stroe, a venit la Galați pentru a vizita un fost bazin Olimpic de înot, în stare avansată de degradare. În loc să vi…
PSD a depus moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”, a anunțat președintele interimar al partidului Marcel Ciolacu. „Am d…
Este oficial: Costel Fotea și Ionuț Pucheanu sunt în fruntea listelor de candidați ai PSD pentru alegerile locale. Primul deschide lista candidaților pentr…
Partidul Social Democrat ar urma să depună luni, la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Orban. „Pe 17 august, Partidul Social Democrat va depun…
"Sunt oameni competenți. Îi cunoaşteţi pe toţi, cel puţin în ultimele luni au fost alături de bucureşteni, în lupta cu pandemia, după ce Guvernul României a mut…