Ministrul Familiei anunță vouchere de 1.500 de lei pentru familiile cu mulți copii
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a vorbit despre proiectele implementate pentru creșterea natalității în România. "Familiile numeroase din România trebuie să…
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a vorbit despre proiectele implementate pentru creșterea natalității în România. "Familiile numeroase din România trebuie să…
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că au fost încărcate cardurile pentru alimente şi mese calde, cu o nouă tranşă de 250 de lei.&nbs…
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat proiectul de OUG prin care se instituie o schemă de ajutor de stat , pentru despăgubirile acordate produ…
Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat că pensiile pe card au intrat deja pe card, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu în 11 aprilie…
Deputatul Viorica Sandu susține că protestul fermierilor români este îndreptățit, ținând cont de sprijinul insuficient decis de Comisia Europeană pentru pierder…
Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, până la data de 11 aprilie, pentru ca pensionarii să îşi poată face cumpărăturile de Paşte. Anunț…
Deputatul Viorica Sandu anunță că tot mai mulți tineri fermieri au accesat Programul Tomata 2023. „Județul Galați este o zonă consacrată pentru producția de roș…
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că ar trebui eliminate toate acele „bonusuri de lungă durată” din sectorul bugetar. „Este profund i…
Deputatul PSD de Galați Viorica Sandu a participat la evenimentul prin care s-au marcat 10 ani de la înființarea Asociației Administratorilor de Piețe: „Mă bucu…