Viorica Sandu, deputat PSD de Galați, consideră că bugetul național trebuie să răspundă interesului național, nu intereselor de partid. Aceasta afirmă că miercuri, PSD va prezenta varianta sa de buget care demonstrează că sunt bani pentru a mări veniturile românilor și a ajuta masiv economia.
„PSD ascultă vocea populației aruncată în mizerie, cu indiferență, de Coaliția groazei și a foametei”. Guvernarea PNL-USR mareste cu doar 3 % salariului minim pe economie, care se concretizează prin 40 lei net lunar, din care, la un consum mediu de 100 kw dupa liberalizarea prețului la energie electrica , 10 lei în plus vor merge către această factură .Creșterile de prețuri vin și din sectorul legume,carne și combustibil, deci loviturile în bugetul unei familii se rostogolesc din toate direcțiile. Modelul austerității înseamnă venituri mai mici, consum mai mic, vânzări și producție mai mică , mai puține locuri de muncă urmate de faliment și afundarea populației în sărăcie ”, scrie Viorica Sandu, pe pagina sa de Facebook.
PSD propune o creștere salarială de cel puțin 10.33%, de la 2.230 la 2.460 lei. „România se poate dezvolta prin stimulare financiară și nu prin austeritate fiscală”, este de părere deputatul PSD Viorica Sandu.
„Tările europene au acordat creșteri salariale care permit populației un trai decent: Letonia 16%, Ungaria 9%, Polonia 8%, Bulgaria 6,6%, Lituania 6%, Slovacia 7,4%, Spania 5,2%, Portugalia 5%, Cehia 4,1%. Ar trebui să își amintească guvernul Cîțu că și România face parte din Europa. In SUA, creșterea salariului minim variază între statele federale între 5% și 9%. Creșterea salarială generează venituri mai mari ale populației, indiferent că sunt salarii ori pensii.Creste puterea de cumpărare, consumul, volumul de vânzări mai mare, noi locuri de muncă . Initiativa PSD de a discuta cu sindicatele pe o altă agendă de priorități și bugetul alternativ propus de PSD este una democratică si susține revendicările sindicale privind creșterea salariilor, soluția economică pentru creșterea contribuțiilor pentru pensii și pentru relansarea economiei. Bugetul național trebuie să răspundă interesului național nu intereselor de partid .Nu se construiește după interesele coaliției de guvernare.Bani sunt și nu doar pentru clientela puterii. Sindicatele și PSD sunt de acord că trebuie refăcut planul național de relansare si reziliență ca raspuns la investițiile publice de care economia noastră are nevoie pentru a crea locuri de munca de calitate și pentru a stopa căderea economică .Miercuri PSD va prezenta varianta sa de buget care demonstrează că sunt bani pentru a mări veniturile românilor și a ajuta masiv economia! Sănătatea trebuie finanțată suplimentar și vom demonstra că sunt resurse! PSD este vocea care susține dezbaterea bugetului în Parlament, nu împărțirea lui obscură , într-un mod netransparent prin birourile Coaliției de guvernare”, a adăugat Viorica Sandu.