Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță declanșarea unei reforme ample a sistemului de gărzi din spitalele publice, una dintre cele mai vechi și sensibile probleme ale sistemului sanitar românesc. Oficialul afirmă că modelul actual este inechitabil și nesustenabil, fiind menținut ani la rând fără soluții de fond.
„De câteva luni mă preocupă constant o problemă majoră din sistemul de sănătate: sistemul de gărzi. Nu este o disfuncție apărută recent, ci una nerezolvată de ani de zile”, a declarat ministrul, subliniind că schimbările propuse nu sunt îndreptate împotriva personalului medical, ci în sprijinul acestuia.
Potrivit lui Alexandru Rogobete, reforma vizează toate categoriile de angajați din sănătate – de la medici și asistenți, până la farmaciști, biologi, chimiști, infirmieri și personal auxiliar – în special pe cei care aleg să respecte programul de lucru din spitalele publice, în contextul unei presiuni tot mai mari asupra unităților sanitare.
Ministerul Sănătății lucrează deja, împreună cu sindicatele și societățile profesionale, la un nou model care presupune împărțirea gărzilor în trei categorii: gărzi la domiciliu, gărzi de monitorizare și gărzi de urgență. Acestea ar urma să fie plătite diferențiat, în funcție de nivelul real de solicitare și responsabilitate.
„Trebuie să corectăm problema de fond – echitatea și sustenabilitatea”, a transmis ministrul, adăugând că actualul sistem nu mai corespunde realităților din spitale, în special din unitățile de urgență.
Una dintre cele mai importante măsuri anunțate este introducerea gărzilor de 12 ore, cel puțin într-o primă etapă, în spitalele de urgență și pentru anumite specialități. Rogobete susține că această schimbare este necesară atât pentru protejarea personalului medical, cât și pentru siguranța pacienților.
„Sunt din ce în ce mai convins că acest pas este necesar. Presiunea este maximă, iar numărul de pacienți este foarte mare”, a precizat el.
În acest sens, ministrul a cerut echipelor din Ministerul Sănătății, sindicatelor și societăților profesionale ca, în perioada imediat următoare, să elaboreze o modificare legislativă clară care să permită implementarea noului sistem, inițial în spitalele de urgență.
„Să protejăm personalul medical, pentru că fără oameni nu există sistem. Iar fără un personal medical protejat, nici pacienții nu pot fi în siguranță”, a subliniat Alexandru Rogobete.