Doar este vorba de trecerea de la măștile textile - mai ales în condițiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, care sunt foarte puțin eficiente sau ineficiente -, către uniformizarea utilizării, cu toate că ea e utilizată de majoritatea cetățenilor.
Aceste măști medicinale care acum nu sunt nici scumpe, sunt accesibile, sunt mult mai utile, pentru că constituie o barieră eficientă în calea transmiterii. Nu e vorba de e o restricție, ci de o perioadă limitată de timp de utilizare a acestor măști unde există aglomerație sau activitate care presupune interacțiuni cu alte persoane", a explicat Alexandru Rafila.