Ministrul Economiei, Florin Spătaru, susține că banii românilor trebuie folosiți în beneficiul economiei româneşti. „Doar producând în România vom scăpa de criza dependenței de importuri”, anunță Spătaru.
Potrivit sursei citate, Ministerul Economiei a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.
„Capitalul românesc beneficiază de punctaj dublu la accesarea fondurilor puse la dispoziție prin schema de ajutor de stat de la Ministerul Economiei. Cele 300 de milioane de euro, pe care le-am prevăzut, sunt un sprijin venit din banii românilor, de aceea consider că este important să creăm oportunitatea accesării acestor fonduri îndeosebi de către beneficiari români.
În plus, firmele care contribuie la reducerea dependenței de import vor avea prioritate conform grilei de punctaj. Acest demers încurajează realizarea unui lanț valoric esențial în dezvoltarea economiei naționale”, a transmis Spătaru.
Pentru prima dată în 30 de ani, Ministerul Economiei dedică o schemă de ajutor de stat industriei prelucrătoare.
Cele 300 de milioane de euro pot fi accesate de la 1 septembrie 2022, pentru următorii doi ani, de firmele care vor îndeplini criteriile de eligibilitate publicate astăzi pe site-ul ministerului.