Politica

Marcel Ciolacu: Este nevoie de o nouă legislaţie antidrog care să răspundă eficient realităţii dure de astăzi

Marcel Ciolacu: Este nevoie de o nouă legislaţie antidrog care să răspundă eficient realităţii dure de astăzi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că este nevoie de o nouă legislaţie antidrog.  

“Discutăm şi despre lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru actuala sesiune parlamentară. Iar aici, pe lângă reforma sistemului de asistenţă socială, vorbim despre măsurile de reducere a evaziunii fiscale şi despre cele privind reorganizarea extinsă a administraţiei. Este obligatorie eficientizarea aparatului de lucru şi comasarea unor instituţii care sunt total anchilozate”, a declarat Marcel Ciolacu.
 
Potrivit premierului, o urgenţă majoră o reprezintă combaterea traficului şi consumului de droguri. 
 
“Altă urgenţă majoră este în privinţa legislaţiei privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Este evident nevoie de o nouă legislaţie antidrog care să răspundă eficient realităţii dure de astăzi şi să transpună normele şi bunele practici europene. Aştept acest proiect din partea colegilor de la Ministerul de Interne, Justiţie şi Ministerul Sănătăţii. Ne trebuie o abordare diferită, să intervenim cu tărie şi hotărâre ca să umblăm şi la cauză, nu doar la efecte, şi să trecem la destructurarea reţelelor de traficanţi”, a precizat premierul.
 
 
 
Evaluați acest articol
(0 voturi)