Politica

Legea PSD care prevede spor de 30% pentru medicii implicați în lupta COVID și pensie pentru copiii celor decedați, ADOPTATĂ

Legea PSD care prevede spor de 30% pentru medicii implicați în lupta COVID și pensie pentru copiii celor decedați, ADOPTATĂ

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege inițiat de PSD pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19, cu 312 voturi "pentru" şi 4 abţineri.

„La decesul unei persoane dintre cele prevăzute mai sus, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, acordă familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de următoarele drepturi:

-dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învatamânt organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la data decesului”, se arată în proiect.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, se mai arată în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, el fiind adoptat deja de Senat. Legea merge la președinte la promulgare.

PSD: "Spre deosebire de persoanele care au posibilitatea să #steaacasă, să respecte regulile de #distanțaresocială, personalul medical este cel care TREBUIE să consulte, să trateze, să salveze vieți.

De la începutul epidemiei, #medicii și personalul aflat în prima linie au solicitat, în mod repetat, echipamente de #protecție, materiale sanitare și medicamente, circuite corecte și camere de decontaminare, precum și ”o lege clară, potrivit căreia copiii noștri (indiferent de vârsta acestora, aflați la studii sau încă sugari) vor avea asigurată pensia de urmaș în caz de deces (din cauza COVID-19)”.

Astăzi, Camera Deputaților este chemată să voteze propunerea #PSD privind măsurile concrete de sprijin pentru întregul personal medical implicat în lupta cu COVID-19. Am răspuns astfel solicitărilor medicilor. Pentru că îi #prețuim la adevărata lor valoare!".

Evaluați acest articol
(0 voturi)