Politica

Iohannis: Astăzi nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după consultările cu partidele pentru desemnarea premierului, că nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern.  

PSD l-a propus pe Alexandru Rafila pentru şefia Executivului şi un Guvern minoritar sau de uniune naţională, PNL îl susţine pe Florin Cîţu, USR-PLUS pe Dacian Cioloş, AUR pe Călin Georgescu.

„Am avut astăzi o primă rundă de consultări cu formațiunile care vor fi reprezentate în noul Parlament, care se va constitui în urma alegerilor parlamentare. Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între reprezentanții acestor formațiuni și mine, însă pot să spun că astăzi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern. Am primit astăzi chiar câteva propuneri, însă cred că este nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până când lucrurile se cristalizează.Având în vedere că Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, acum sunt îndeplinite condițiile pentru convocarea noului Parlament și pot să vă informez că intenționez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie - săptămâna viitoare, luni, se va constitui noul Parlament”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

AICI VIDEO 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare