CJ Galați continuă investițiile în infrastructura din județ și de această dată încă o lucrare amplă se apropie de final:
"Ne apropiem de finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean dintre Târgu Bujor și Berești. Am ajuns la ultima etapă - montarea indicatoarelor rutiere, a bornelor kilometrice și realizarea marcajelor rutiere. Am instalat deja aproape 100 de indicatoare rutiere, din cele aproximativ 350 pe care le vom monta pe DJ 242B. A fost o lucrare amplă, care a presupus în primul rând consolidarea fundației drumului, apoi lărgirea părții carosabile, reabilitarea podurilor și turnarea a două straturi de asfalt pe o distanță de 23 de kilometri. Perioada de garanție pentru acest drum modernizat complet este de 10 ani", declară președintele CJ Galați, Costel Fotea.