Politica

Europarlamentar PSD: „Cetăţenii europeni şi România pierd prin decizia luată astăzi de Consiliul European privind bugetul european”

Europarlamentar PSD: „Cetăţenii europeni şi România pierd prin decizia luată astăzi de Consiliul European privind bugetul european”
Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, susține că România și cetățenii europeni au de pierdut în urma deciziei de astăzi de la summitul de la Bruxelles. Politicianul dă vina pe guvernanți și pe președintele Klaus Iohannis care nu au știu să negocieze în interesul țării. De asemenea, reducerea fondurilor pentru relansare economică va fi resimțită de toți cetățenii europeni, susține europarlamentarul.
 
Mesajul lui Victor Negrescu a fost trimis pe Facebook imediat după ce liderii europeni au anunțat că au ajuns la un acord.
 
„Faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi a Parlamentului European, cetăţenii europeni şi România pierd prin decizia luată astăzi de Consiliul European privind bugetul european. Liderii europeni au decis asupra unui buget care reduce substanţial sumele propuse iniţial pentru dezvoltarea rurală, cercetare, sănătate sau digitalizare ceea ce conduce la mai puţini bani, mai ales în termeni de granturi, pentru România, faţă de formula iniţială. Planul de relansare, ambiţios în concepţie, are astăzi mai puţine granturi decât în propunerea aprobată de Parlamentul European. Practic, România nu a existat în aceste negocieri, nu a avut o agendă clară şi a obţinut mai puţin decât formulele matematice sau cât ne trebuia dacă ne uităm la necesităţile reale ale ţării noastre, decalajele de dezvoltare şi impactul crizei COVID-19", a scris Negrescu, pe Facebook.

După patru zile intense de negocieri, liderii europeni prezenți la Bruxelles au stabilit că bugetul multianual al UE (perioada 2021-2027) va fi de 1.074 de miliarde de euro. De asemenea, planul de relansare economică are un buget de 750 de miliarde de euro din care 390 de miliarde reprezintă subvenții nerambursabile și 360 de miliarde sunt credite cu dobândă mică, garantate de UE.
 
 
Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare