Politica

Deputatul Viorica Sandu: Guvernul continuă să-i protejeze pe românii vulnerabili 

Deputatul Viorica Sandu: Guvernul continuă să-i protejeze pe românii vulnerabili 

Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, susține că Guvernul continuă să-i protejeze pe românii vulnerabili. 

„Guvernul menține sprijinul pentru cei care au primit cardurile de alimente și în anul precedent. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a majorat pragul pentru persoanele eligibile pentru cardurile de alimente la 2.000 de lei. Scopul măsurii este de a-i proteja pe cei vulnerabili de impactul negativ al inflației și de aceea indexarea pensiilor sau a veniturilor cu rata inflației nu trebuie să fie un motiv de excludere a persoanelor vulnerabile de la acordarea acestui sprijin. Creșterea pragului de venituri maxime pe care le pot avea cei care beneficiază de vouchere de alimente înseamnă că toți beneficiarii de anul trecut vor obține acest sprijin și în 2024”, a transmis deputatul Viorica Sandu.

Cardurile de alimente sunt în valoarea de 250 de lei și se acordă o dată la 2 luni persoanelor cu venituri până în 2.000 de lei, potrivit deputatul gălățean. 

„De asemenea, sunt eligibile și familiile cu cel puțin doi copii cu un venit de maxim 675 de lei pe membru de familie. Mai multe detalii despre cardurile de alimente sunt în comunicatul MIPE”,a precizat Viorica Sandu. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)