DNA cercetează tunul de un miliard de euro dat în pandemie pentru achiziția vaccinurilor anti COVID, a transmis deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.
„ Am fost membră a <Comisiei parlamentare de anchetă privind achizițiile publice din perioada stării de urgență și a celor de alertă>, comisie care a solicitat desecretizarea tuturor documentelor care au avut legătură cu achiziţiile din perioada 16.01.2020 - 09.03.2022 care fuseseră clasificate! Direcția Națională Anticorupție a solicitat avizul președintelui României și al Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea”, a scris deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
Potrivit deputatului gălățean, acest demers vine să confirme concluziile din raportul final al ”Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice din perioada stării de urgență și a celor de alertă”.„Cei trei foști demnitari responsabili de achiziția supradimensionată de vaccinuri, într-un număr mai mare cu peste 52.000.000 de vaccinuri peste necesarul vaccinării populației , în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane sunt premierul de la acel moment Florin Vasile Cîțu, vicepremierul Dan Barna și ministrul Sănătății Ioana Mihăilă. Dosarul de urmărire penală este compus din 27 de volume iar cei trei trebuie să răspundă pentru prejudiciul uriaș- de peste 1 miliard de euro, plus TVA- pe care l-au adus bugetului statului și, implicit, tuturor contribuabililor din România” , a precizat deputatul Viorica Sandu.