Politica

Creștere alarmantă a cazurilor de gripă. INSP vorbește despre alertă epidemiologică

Creștere alarmantă a cazurilor de gripă. INSP vorbește despre alertă epidemiologică

România se confruntă cu o intensificare semnificativă a activității gripale, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul cazurilor a crescut alarmant în ultimele săptămâni, iar autoritățile declară o situație de alertă epidemiologică.

Potrivit raportului INSP pentru săptămâna 15–21 decembrie 2025, au fost înregistrate 11.174 cazuri de gripă clinică, aproape dublu față de săptămâna precedentă și de cinci ori mai multe comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut. Cele mai multe cazuri au fost raportate în București și în județele Cluj, Botoșani, Bihor, Iași și Neamț. Numărul total de infecții respiratorii, incluzând gripă clinică, IACRS și pneumonii, a ajuns la 102.655 cazuri, cu 3,7% mai multe față de săptămâna precedentă și cu 15,2% mai multe comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior. Variația față de media ultimelor sezoane (2018–2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 47,3%.

De la începutul sezonului au fost raportate 294 cazuri de gripă confirmate de laborator, majoritatea cu virus gripal A, AH3 sau nesubtipat. INSP a anunțat primul deces cauzat de gripă din acest sezon: o femeie de 88 de ani din județul Cluj, nevaccinată și cu afecțiuni preexistente, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3. De asemenea, au fost raportate 62 cazuri de infecții respiratorii acute severe și 133 cazuri de gripă confirmată de laborator în perioada analizată.

Până la 21 decembrie 2025, în Registrul Electronic Național de Vaccinări au fost înregistrate 1.252.642 de vaccinări antigripale, majoritatea pentru grupele populaționale care beneficiază de decontare.

Ministerul Sănătății și INSP fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție, să se prezinte la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, să poarte mască în comunitate dacă prezintă simptomatologie și să respecte eticheta tusei și strănutului, spălarea frecventă a mâinilor și vaccinarea antigripală, mai ales pentru persoanele vulnerabile. În unitățile sanitare, autoritățile recomandă echipamente de protecție pentru personal și vizitatori, triaj epidemiologic zilnic și asigurarea stocurilor de antivirale.

INSP subliniază că succesiunea a trei săptămâni cu intensitate ridicată a activității gripale și răspândirea geografică extinsă a virusurilor constituie o situație de alertă epidemiologică, iar respectarea măsurilor este crucială pentru protejarea sănătății publice și reducerea presiunii asupra sistemului sanitar.

Evaluați acest articol
(0 voturi)