Consiliul Județean Galați lucrează intens la un proiect extrem de important pentru școlile speciale din județ, care presupune în principal dotarea sălilor de curs și laboratoarelor de informatică, precum și a celor de științe și activități didactice.
„De asemenea, prin acest program cu fonduri europene vrem să dotăm cu echipamentele necesare și cabinetele de consiliere și asistență psihopedagogică, cabinetele de logopedie și alte terapii specifice, precum și atelierele de practică”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Școlile care vor beneficia de aceste dotări sunt: Şcoala Specială “Emil Gârleanu”, inclusiv Școala Profesională “P.P. Neveanu”, Școala Specială “Constantin Pufan”, Liceul Tehnologic “Simion Mehedinţi” și Şcoala Specială “Constantin Păunescu” din Tecuci.
Imediat ce vor fi centralizate datele cu toate dotările și echipamentele de care au nevoie școlile, proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, a mai transmis Costel Fotea.